După Nicolae Simatoc (1950-1952), Gheorghe Hagi (1994-1996) și Gică Popescu (1995-1997), un alt român ar putea îmbrăca tricoul roș-albastru al Barcelonei.
Conform sport.es, catalanii au pus ochii pe Radu Ștefan. Spaniolii susțin că Barcelona a trimis un scouter, la meciul Lazio – Inter (3-1), pentru a-l urmării pe român.
Din păcate pentru fundașul lui Lazio, problemele medicale îl vor ține pe tușă timp de o lună, românul urmând a se opera astăzi. Agentul jucătorului neagă însă interesul Barcelonei. Victor Becali spune în presa din Italia că nu știe nimic despre interesul vreunui club pentru jucătorul său, care negociază prelungirea înțelegerii cu Lazio.
„Sincer, nu știu nimic, eu am fost în Spania ca să văd meciul Barcelona – Real Madrid, așa cum obișnuiesc să fac, dar nu am vorbit cu nimeni. În acest moment, noi negociem cu Lazio prelungirea contractului. Ne-am întâlnit cu cei din conducerea lui Lazio și vom mai discuta la mijlocul lunii ianuarie”, a declarat Victor Becali, conform presei din Italia.
Românul, care s-a transferat la Lazio în 2008, a devenit titular incontestabil în echipa lui Edy Reja, reușind să acumuleze, în acest sezon, 1350 de minute jucate în tricoul lui Lazio.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER